Până în primăvară s-a umplut blocul. Atunci, tot ce văd eu azi era maidan. Nu era grădina din fața blocului, nu era nimic. Un loc uitat de lume, cu ridicături, mormane de pământ, bătut de copii de-a lungul și de-a latul.
Necula a venit şi ea în toamnă. Era secretară de partid. La tineret. Îţi venea să râzi că nu ştia nici să vorbească. Pe el îl considera prostănac, iar ea, vezi doamne, umbla cu tot felul de personalităţi.
„O femeie atât de frumoasă să te căsătoreşti cu dom’ profesor?”. La început el îi aducea bomboane şi trandafiri, abia le ducea în mâna în care nu ţinea cârja, acum o înjură ca la uşa cortului, că-l înşală.
Ilustrație de Ioana Niculescu
